Sensul giratoriu este una dintre cele mai bune metode de fluidizare a traficului iar regulile de circulatie intr-o astfel de intersectie sunt destul de simple. Chiar si asa, foarte multi conducatori auto din Romania devin un pericol public atunci cand intra intr-un sens giratoriu. Din mașina mea am putut observa accidentul. Dl. L. a intrat în sensul giratoriu pe banda interioară și cealaltă mașină condusă de petentă a intrat în sensul giratoriu pe banda exterioară. Am văzut că dl. L. semnaliza că vrea să iasă din sensul giratoriu către orașul Oradea. Intersecţiile cu sens giratoriu sunt intersecţii cu circulaţia dirijată unde se aplică regula "priorităţii de stânga" (in limbaj comun, expresie neregasita niciunde in legislatie). Prin urmare, vehiculele care circulă în sensul giratoriu au prioritate faţă de cele care pătrund într-o astfel de intersecţie. Circulația în sensul giratoriu se dovedește a fi o problemă pentru mulți șoferi. Nu doar pătrunderea în sens le dă bătăi de cap, ci și circulația în el și ieșirea din acesta. Chiar dacă regulile sunt clare și ar trebui să fie cunoscute de către toți posesorii de permis, apar situații care pe unii îi derutează. Circulaţia în sensul giratoriu se desfăşoară conform normelor de circulaţie pe drumurile publice. Nu este nimic special de adăugat. Poate doar, pentru faptul că direcţia este una circulară ar trebui să fim mai atenţi la ceilalţi participanţi la trafic şi să circulăm cu o viteză scăzută. La părăsirea sensului giratoriu Sensul giratoriu, redefinit în noul Cod rutier Potrivit avocatnet.ro, proiectul de lege aflat în dezbatere la Senat vizează, de fapt, modificarea Codului rutier. Sensul giratoriu este redefinit în viitoarea lege ca „un drum principal cu sens unic şi traiectorie giratorie care se intersectează succesiv cu drumuri secundare pe partea dreaptă". FRyZfeO.

circulația în sensul giratoriu