Aplicarea în timp a legii civile. Art. 6 Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă. Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la LEGEA APLICABILA - IN CAZUL SUCCESIUNII DE LEGI IN TIMP by #recuperari-asigurari on December 6, 2015 Legea aplicabila actului juridic civil Legea aplicabila actului juridic. Pentru actul juridic civil, legiuitorul a stabilit ca regula aplicarea legii civile în vigoare la data încheierii lui. Aşa cum se reţine în literatura juridică, principiul neretroactivităţii legii civile constă în aceea că legea civil se aplică ă numai situaiilor juridice care iau naţ ştere după intrarea ei în vi-goare, aplicându-se doar pentru viitor, nu şi pentru trecut5. 1 Constituţia României din 31.10.2003 (M.O. nr. 767/31.10.2003) aplicarea legii civile (aplicarea normelor de drept civil), legea civilă, ca orice lege de altfel, acţionează concomitent sub trei aspecte: o anumită durată; pe un anumit teritoriu; cu privire la anumite persoane. Aşadar, legile civile se succed, coexistă şi au determinate categoriile de subiecte cărora li se aplică. În consecinţă, vorbim despre aplicarea legii civile în timp, aplicarea legii civile în spaţiu şi aplicarea legii civile asupra persoanelor. Aplicarea în timp a legii civile (1) Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă. (2) Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi (3) Actele juridice nule, anulabile sau afectate Legea civilă, ca orice lege, actionează concomitent, simultan sub trei aspecte: - într-un anumit interval de timp ( căci legea civilă nu este eternă), care se numeste "aplicarea legii civile în timp"; - pe un anumit teritoriu determinat ( există atâtea legi civile nationale câte state suverane coexistă), ceea ce se numeste "aplicarea legii civile în spatiu"; hhdAu9w.

aplicarea legii civile in timp